miercuri, 29 septembrie 2010

Top 10 - Insule de vanzare



Chiar daca piratii nemilosi nu mai strabat marile ca altadata in cautare de comori, viata pe o insula ramane o aventura la care continuam sa ravnim. Hartile secrete, ce duc spre lazile pline de aur, dar mai ales traiul linistit, departe de privirile indiscrete, i-au convins pe miliardarii planetei sa-si cumpere tinuturi inconjurate din toate partile de apa.

10. Insula Ciftlik, Turcia 
Pret: 16 milioane euro 
Suprafata: 0,1 kmp

In orice directie ti-ai indrepta ochii, Insula Ciftlik iti ofera o priveliste surprinzatoare: ruine antice, plaje, gradini linistite sau o locuinta construita sub forma de castel. Din pacate, la vanzare este doar un sfert din suprafata insulei, restul ramanand in proprietatea Turciei. Ciftlik se afla la doar 250 m de continent si la 27 km vest de statiunea Marmaris.

9. Insula Bird Cay, Bahamas 
Pret:  28 milioane dolari 
Suprafata: 1 kmp

Cocotierii si portocalii cresc in voie pe Insula Bird Cay, candva locul favorit de petrecere a timpului liber pentru milionarul Francis Francis (proprietar al unui cunoscut club de noapte din Londra) si al prietenilor sai: Marlene Dietrich, Rock Hudson si Greta Garbo. Viitorului posesor ii va fi simplu sa pastreze traditia luxului pe Bird Cay, prin construirea unor hoteluri cu multe stele si, poate, şi unui teren de golf.
8. Insula Sfintei Treimi, Grecia 

Pret: 18 milioane euro 
Suprafata: 48.000 mp

Aflata la mai putin de o ora de Atena, oras simbol al Antichitatii, Insula Sfintei Treimi pastreaza vechile obiceiuri elene. Apele care o inconjoara ii pot transforma pe turisti in navigatori sau pescari iscusiti, iar plajele sunt o binecuvantare pentru toti cei care simt nevoia sa se odihneasca in natura. Vegetatia, nu prea variata, consta in special din maslini, fistici si pomi fructiferi. Pe insula se afla un turn venetian, construit in secolul XVII, o biserica privata si o zona pentru picnic si gratare.

7. Insula Charles, Bahamas 
Pret: 39 milioane dolari 
Suprafata: 0,22 kmp

Situata la o aruncatura de bat de insule care si-au castigat un loc privilegiat in ofertele agentiilor de turism, Charles are toate sansele sa ajunga un Dubai in miniatura, daca cel care o va cumpara va decide sa investeasca in cladiri luxoase. Insula e in apropierea a trei aeroporturi si dispune deja de curent electric, apa potabila si retea de telefonie, care ii vor permite sa se dezvolte in ritm alert. Charles ar putea deveni, in viitor, si un loc de suflet al practicantilor sporturilor nautice.

6. Insula Santo Stefano, Italia 
Pret: 20 milioane euro 
Suprafata: 0,25 kmp

Nisipul fin si muntii care urca pana la 1.500 m sunt bogatiile geografice ale Insulei Santo Stefano, locuita inca din Preistorie. Ramasitele civilizatiei romane si cateva biserici construite in contemporaneitate vin sa-i completeze farmecul. Cei care isi vor petrece aici concediile se vor bucura nu doar de o vacanta relaxanta si linistita, ci si de o calatorie prin istoria, cultura, arta si gastronomia italiana. Insula include si o cladire in forma de potcoava, care a servit ca inchisoare o buna bucata de timp. Din pacate, s-a decis ca zona edificiului sa nu fie vanduta odata cu insula.



5. Insula Caye Chapel, Belize 
Pret: 75 milioane dolari 
Suprafata: 1 kmp

Unica, originala si exclusivista, Insula Caye Chapel isi poarta, aproape cu ingamfare, titlul de „cel mai bine pastrat secret” din Caraibe. Peisajele sale pitoresti sunt admirate in special de celebritatile care isi doresc un concediu departe de blitz-urile paparazzilor. Insula are deja un teren de golf, un port destinat yacht-urilor lungi de pana la 43 m si cateva vile luxoase. Partea de nord a Caye Chapel e insa o „panza alba” care asteapta sa fie „pictata” de cel care se va incumeta sa dea 75 de milioane de dolari.

4. Insula Macapule, Mexic 
Pret: 95,3 milioane dolari 
Suprafata: 21 kmp

Vegetatia exuberanta, cele peste 100 de specii de pasari tropicale si delfinii care inoata pana spre tarm fac din Insula Macapule o ruda nu foarte indepartata a Raiului. Lunga de 23 km, insula ar putea gazdui nu doar un teren de golf insotit de hoteluri luxoase, ci chiar un mic parc tematic. Turistii pasionati de snorkeling si scuba diving vor fi incantati de apele limpezi care inconjoara bucata de pamant. Distanta mica fata de continent (150m) isi va aduce si ea aportul la dezvoltarea rapida a insulei.


3. Insula Ronde, Marea Caraibelor 
Pret: 100 milioane dolari 
Suprafata: 8 kmp

Izolata si salbatica, Ronde se remarca prin vaile si dealurile sale, plajele naturale, dar si golfurile largi, unde pot acosta yacht-uri de mari dimensiuni. Asul din maneca acestei insule, din punct de vedere al reliefului, il reprezinta insa pesterile subacvatice, unele decorate cu cristale de cuart. Poluarea este aproape inexistenta pe Ronde. Apa este atat de curata, incat se pot vedea testoasele si pestii inotand la cativa metri adancime. Expertii au evaluat potentialul turistic al insulei la peste un miliard de dolari.

2. Insula Rangyai, Thailanda 
Pret: 160 milioane dolari 
Suprafata: 0,5 kmp

Padurea tropicala si plajele sunt principalele atuuri ale Insulei Rangyai care, cel putin la o prima vedere, pare a fi alegerea perfecta cine se gandeste sa investeasca in eco-turism. Formula succesului poate fi imprumutata de la suratele ei Phuket si Coconut, aflate in imediata apropiere, apreciate de turisti din toate colturile lumii. Desi masoara doar o jumatate de kilometru patrat, Rangyai este cea mai mare insula scoasa la vanzare din regiune. Se afla la 20 km de Aeroportul International Phuket si dispune de apa potabila, generator de curent electric si acces la reteaua de telefonie mobila.

1. Insula Mouchao da Povoa, Portugalia 
Pret: 240 milioane euro 
Suprafata: 12 kmp

Miliardarul care se va indura sa dea atata amar de bani pentru Mouchão da Póvoa, una dintre cele mai scumpe insule scoase, oficial, la vanzare in aceasta perioada, va atrage privirile invidioase ale tuturor. Insula e suficient de intinsa pentru a adaposti un mic port si cateva hoteluri luxoase, cu piscina si spa. Suprafata generoasa si mai ales distanta foarte mica fata de Lisabona justifica, mai mult sau mai putin, zerourile pretului. Recent a fost inaintata o propunere de a face din Mouchão da Póvoa o destinatie de top pentru practicantii de golf. Negogierile sunt insa in stadiu incipient. Cert este ca atat investitorul, cat si Guvernul Portugaliei spera ca, in cativa ani, insula sa devina populara in randul turistilor „generosi” din Europa, dar si din Statele Unite ale Americii.

Blog Widget by LinkWithin

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails